Cei care l-au iubit pe Alexandru Arșinel își pot lua rămas bun de la marele actor. Sicriul lui va fi depus în foaierul Teatrului „Constantin Tănase” vineri, între orele 14.00 și 15.00.
UPDATE 3: Actorul Vasile Muraru, prezent la evenimentul de comemorare de la Teatrul de Revista
Întristat de vestea morții lui Alexandru Arșinel, Vasile Muraru a venit la Teatrul „Constantin Tănase” pentru a-și lua rămas bun de la marele actor.
UPDATE 2: La Teatrul de Revistă a ajuns și fiul lui Alexandru Arșinel
Fiul actorului, Bogdan Arșinel, a ajuns la Teatrul „Constantin Tănase”.
UPDATE 1: Apropiații, colegii și fanii au venit la Teatrul „Constantin Tănase” pentru a-și lua rămas bun
Apropiații, colegii și fanii au venit la Teatrul „Constantin Tănase” pentru a-și lua rămas bun de la actorul Alexandru Arșinel.
Coroane de flori, lumânări și un gol imens. Atmosfera de la Teatrul Tănase, pe scena căruia Arșinel a jucat aproape o viață, este una de tristețe, melancolie și dor.
Între cei care i-au adus un ultim omagiu se numără și actorul Nae Alexandru.
„Pentru mine, omul Alexandru Arșinel a fost colegul meu, directorul meu și omul care m-a angajat în Teatrul de Revistă. Mi-a acordat încredere și care m-a învățat, în ultimii 15 ani, cum să fac revistă și comedie.
Am să îi pot recunoștință veșnică pentru ce a fost omul Alexandru Arșine, înaintea artistului și directorului Alexandru Arșinel”, a povestit Nae Alexandru, îndurerat.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Celebrul actor Alexandru Arșinel a murit joi, la vârsta de 83 de ani, după lungi și grave probleme cu sănătatea.
Marele actor al scenei românești va fi condus pe ultimul drum duminică, în cadrul unei ceremonii de înmormântare.
Alexandru Arșinel se numără printre persoanele publice din România care și-au făcut mormânt din timpul vieții.
„Sunt un om gospodar. Mi-am facut mormânt la Bellu. Să n-aibă grijă copiii cand n-o să mai fiu”, anunța actorul, în urmă cu mai mulți ani.
De altfel, imagini cu mormântul lui Alexandru Arșinel apăruseră deja în presă. Astfel, actorul și-a trecut numele său pe cruce, dar și pe cel al soției sale, Maria.
Alexandru Arşinel s-a născut în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava, pe 4 iunie 1939, conform site-ului Teatrului de Revistă Constantin Tănase. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1962 și i-a avut colegi de promoţie pe Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga şi Harry Zomenov.
A fost repartizat, împreună cu majoritatea colegilor săi, la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, unde a înfiinţat secţia română a acestuia. Aici l-a interpretat pe Kuklin în spectacolul „Oceanul” de Al. Steiu, în regia lui Cristina Munteanu, a fost Maiorul în „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, în regia lui Mihai Paxino, Fabian în „A 12-a noapte” de William Shakespeare, în regia lui Eugen Mercus şi Titta Nane în piesa „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, în regia lui Mihai Reicu. La Teatrul Naţional din Bucureşti a putut fi văzut interpretând rolul lui Prisâpkim în spectacolul „Ploşniţa” de V. Maiacovski.
Alexandru Arşinel a format împreună cu Stela Popescu (1935-2017), începând din 1978, un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi în străinătate, fiind vedetele incontestabile ale teatrului de revistă.
Vă recomandăm să citiți și: